Deian Sorescu este în „război” cu fanii lui Dinamo! Ultrașii l-au la zid pe internaționalul român, iar unul dintre aceștia a mers chiar mai departe și consideră că jucătorul este „derbedeu”.
Fanii „câinilor” nu uită un episod pe care l-au trăit recent cu Sorescu în prim-plan și au dezvăluit discuția pe care au avut-o cu acesta.
După înfrângerea cu Gaz Metan, scor 1-2, Mircea Rednic a pus tunurile pe câțiva jucători de ai săi, iar Deian Sorescu a fost printre aceștia. Extrema dinamovistă a fost schimbată încă de la pauză, după o evoluție palidă.
Nemulțumit de faptul că a ratat un transfer în străinătate, în condițiile în care Legia a insistat pentru un transfer, așa cum a scris ProSport, Deian Sorescu joacă tot mai slab în ultima perioadă. În plus, jucătorul a intrat în „război” și cu fanii, iar aceștia au dezvăluit un episod tensionat pe care l-au avut cu vedeta lui Dinamo.
„I-am reproșat atitudinea și că ne fac de rușine. Am zis că noi ne tragem de la gură ca să îi ajutăm să fie bine, eram cu cardul în mână, și el a zis: «stai liniștit, că îți dau banii înapoi pe card»”, a scris un suporter dinamovist, pe Facebook.
„Dl Sorescu striga în parcare la sfârșit că ne dă banii pe carduri înapoi, cu un zâmbet până la urechi, ca și cum nu s-a întâmplat nimic”, a adăugat un alt fan al lui Dinamo.
„Păcat că banderola aceea pătată cu ultima picătură de sânge și sudoare o poartă toți derbedii aduși de la Recaș”, a tunat un alt suporter al „câinilor”, cu gândul, probabil, la regretatul Cătălin Hîldan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER